Despre copii

Cele mai frecvente boli in primul an de viata

Primele 1000 de zile sunt considerate ca fiind definitorii pentru dezvoltarea si parcursul ulterior in viata de adult a micutului tau. Astfel, in perioada de graviditate si in primii 2 ani de viata ai bebelusului, agenda zilnica a unei mame are ca scop principal ocrotirea si mentinerea sanatatii bebelusului. De aceea, aceasta perioada este caracterizata ca fiind dificila, abundenta in schimbari de stari si obiceiuri, cu o atentie concentrata pe acomodarea celui mic la diverse modificari de temperatura si mediu.

Iata care sunt cele mai frecvente afectiuni cu care te vei confrunta, dar si care suntsolutiile pentru bolile copilariei:

Cele mai frecvente boli in primul an de viata

De la raceli, varsaturi, iritatii sau probleme de constipatie sau diaree, in primul an te vei confrunta cu toate acestea. insa, de fiecare data cand vei intampina o astfel de situatie, trebuie sa consulti medicul specialist, neonatolog sau pediatru. in plus, mamicile si taticii trebuie sa gaseasca stapanirea de sine pentru a nu transmite si copiilor emotiile lor.

Constipatia

Constipatia esta una dintre afectiunile comune la bebelusi.Copilul tau poate avea scaun dupa fiecare masa, insa de multe ori se intampla sa aiba si scaun la un interval de o zi, chiar doua.in functie de organism, cauzele constipatiei depind de mai multi factori: de la tipul de hrana si de lichide ingerate si pana la activitatile pe care le desfasoara copilul. Vestea buna este ca pe masura ce copilul creste problema constipatiei se diminueaza.

Raceala sau gripa

Raceala sau gripa sunt la fel de des intalnite.in primul an de viata, sistemul imunitar este in dezvoltare si cu siguranta cel mic va contacta cel putin o raceala. in plus, copilul exploreaza universul din jur folosind cu preponderenta mainile si gura, astfel ca este expus virusilor. Racelile sunt frecvente in sezonul toamna-iarna, sezon pe care copiii il petrec mai mult in interior, un mediu propice raspandirii rapide a virusilor pe cale virala.Exista posibilitatea ca micutul tau sa sufere si de o forma mai avansata si grava a racelii, gripa. Iar atunci cand apar simptome precum temperatura si rosu in gat cel mai indicat este sa consulti medicul pentru tratament adecvat.


Edemul fesier

Edemul fesier sau iritatia de scutec este un lucru normal in viata unui bebelus. Aparitia iritatiei de scutec nu trebuie sa te alarmeze, pentru ca urina amestecata cu bacteriile prezente in scutecul copilului se transforma in amoniac si poate fi foarte iritant. O rutina de ingrijire a organelor genitale ale bebelusului dupa fiecare scaun, spalat cu apa si sapun delicat pentru bebelusi, precum si folosirea unei creme emoliente este suficienta pentru a scapa de aceste probleme.

Cele mai frecvente boli in primul an de viata

In plus, odatacu diversificarea hranei bebelusului si introducerea alimentelor solide, scaunul isi schimba compozitia sau frecventa cu care apare, situatii care pot avea drept consecinta iritarea pielii pe termen scurt.

Diareea

Diareea este la fel de cunoscuta printre bolile primului an de viata. Diareea presupune scaune frecvente, moi si apoase, cateodata avand si un miros foarte urat. Uneori diareea poate insemna si o frecventa a scaunelor de pana la 20 de ori pe zi. Un episod de diaree poate dura pana la cateva zile si poate fi insotit de crampe abdominale. Cauza cea mai des intalnita a diareei este o infectie cu un virus sau cu o bacterie. Atunci cand diareea este produsa de o infectie virala poate fi insotita si de stari de voma, dureri abdominale, febra si frisoane. Daca diareea este insotita de voma, poate prezenta un risc de deshidratare si este obligatorie prezenta la medicul pediatru.

Regurgitarile si varsaturile

Desi regurgitarile se manifesta asemanator varsaturilor, ele sunt frecvente si firesti la sugari si sunt diferite de episoadele vomitive. Varsaturile se caracterizeaza prin expulzarea unei cantitati mari de mancare in episoade frecvente si sunt adesea insotite si de alte simptome – febra, moleseala, iritabilitate.