Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!

E-mail:

   Clic aici pentru Arhiva!

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...

Cum discuti subiectele dificile cu copilul tau?0 Comments

Publicat in:
Etichete:copii, copil, cum vorbesti despre sex, subiecte dificile, tabu, varsta

Parca mai ieri te intrebai daca a venit sau nu timpul sa treci la mancarea diversificata pentru cel mic si el a si crescut.

Acum este un adevarat domn sau o domnisoara in toata puterea cuvantului si parca ai inceput sa te temi de intrebarile pe care ti le va pune. In cazul in care te temi ca nu vei avea raspuns la ele, s-ar putea sa avem noi cateva idei.

Cum vorbesti despre sex cu copilul

Cum vorbesti despre sex cu copilul

Discutia despre sex

Ce faci daca cel mic a auzit cuvantul „sex” si acum il spune de cate ori isi aduce aminte, fara sa stie despre ce este vorba? Stai de vorba cu el, fireste, insa ar fi de preferat sa ai aceasta discutie inainte sa auda lucruri din alta parte si sa isi faca o imagine eronata asupra conceptului. Acestea fiind spuse, s-ar putea sa aveti discutia despre sex mai devreme decat te asteptai, dar intr-un mod cu totul si cu totul diferit. In cazul in care copilul tau este inca in scoala primara, apeleaza la cateva metafore, cum ar fi plantarea florilor si asa mai departe. Explica-i ca este nevoie de doi oameni pentru a da nastere unui copil, dar ca acestea nu sunt lucruri pentru copii si ca ele nu au de ce sa il intereseze pana la varsta de 12-13 ani, cand veti relua subiectul.

Nu il bruscati, nu tipati la el si nu il pedepsiti atunci cand spune acest cuvant, deoarece e posibil sa va faca in ciuda si sa il rosteasca ori de cate ori are ocazia. Fii calma si incearca sa il tratezi ca pe un om mare: „Eu am incredere in tine si stiu ca ai inteles ce ti-am spus, pentru ca esti deja mare si simt ca putem sa discutam despre orice. As vrea sa ma intrebi pe mine cand ai o nelamurire de orice fel, da? „. Mai tarziu, pe la 12-13 ani, e cazul sa treceti la discutia serioasa, despre placere si responsabilitate, despre precautii, protectie, hormoni si asa mai departe.

Daca ai o fetita, poti sa te ocupi tu de discutie, in timp ce, daca aveti un baietel, roaga-l pe sotul tau sa clarifice lucrurile. Cel mai important este sa il obisnuiti pe copil sa va adreseze voua intrebarile si nu colegilor de gradinita sau de scoala. Daca stii ca urmeaza sa aiba o discutie despre sex si la scoala, informeaza-l tu de acasa, pentru a preintampina situatiile neplacute din timpul orei.

Cum sa vorbesti despre moarte

De obicei, aceasta discutie este necesara in preajma mersului la gradinita, cand cel mic afla ca a murit o ruda sau incepe sa fie interesat de procesul prin care se obtine carnea de la animale. Noi le spunem ca vaca ne da lapte si carne: laptele il mulgem, iar carnea…. si aici ne blocam. Cei mai multi copii reactioneaza destul de urat atunci cand iti dai seama ca bucatile din farfurie provin de la un animal care a trebuit sa fie omorat. Stiu pe cineva care i-a spus copilului ca aceasta carne vine de la „oamenii cu carnea”, care o prepara in supermarket! Daca ii minti pe copii, ei afla adevarul, in timp, si ajung sa nu iti mai adreseze intrebarile importante tie, ci celor care le-au spus adevarul in trecut.

In cazul in care copilul tau prefera sa stea de vorba cu prietenii de joaca sau cu bunicii si mai putin cu tine, aceasta ar putea sa fie una dintre cauze. Ia-l pe cel mic de-o parte si spune-i ca il iubesti si ca veti fi impreuna foarte mult timp de acum incolo. Explica-i ca, asa cum se ofilesc florile din vaza, tot asa mor si oamenii, de batranete. Cand ai discutia asta, sa stii ca primul lucru la care se gandesc copiii este ca isi vor pierde parintii, din cauza ca sunt mai in varsta decat ei. Orice te decizi sa spui, pastreaza o atitudine vesela si asigura-l pe cel mic ca nu are de ce sa isi faca griji.

Cum explici homosexualitatea

Stiu ca poate ti se pare prea devreme sa ai aceasta discutie cu cel mic, insa el va intalni pe cineva care are o alta orientare sexuala decat cea a parintilor lui si ar fi bine sa stie dinainte despre ce este vorba. Important este sa ai grija ca cel mic sa creasca avand o minte deschisa, toleranta si obisnuinta sa aprecieze persoanele pentru felul lor de-a fi si nu pentru eticheta care li se pune. Nu te speria, copiii pricep mai repede decat noi ca dragostea vine in multe forme si culori si s-ar putea sa fii luata prin surprindere. Daca ii spui sa fie tolerant cu toata lumea, ai grija ca la fel sa te porti si tu acasa, pentru ca, oricat de multe prelegeri i-ai tine tu, faptele vor vorbi mai tare si iti va imita comportamentul. In cazul in care incerci sa eviti pe cat posibil discutia, copilul tau va afla din alta parte cum stau lucrurile si va imprumuta parerile, bune sau rele, ale celui care il pune la curent. Fii deschisa cu cel mic si asa va fi si el cu alti oameni!




Author: Corpul Uman
Google
Curs de alaptare


Un nou serviciu special creat pentru tine!

Ai nevoie de consultanta avizata in privinta nasterii, alaptarii, diversificarii si alimentatiei tale sau a copilului?

Suna ACUM si stabileste o intalnire!
0751.160.458


Link-uri Sponsorizate
Cum discuti subiectele dificile cu copilul tau?

Lasă un răspuns

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!