Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!

E-mail:

   Clic aici pentru Arhiva!

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...

Cum construim increderea si stima de sine in copilul nostru – sugestii pentru parinti0 Comments

Publicat in:


Increderea si stima de sine sunt fundamentele oricarei personalitati sanatoase si armonioase. Psihologii recomanda ca, in educatia copilului, sa se puna accentul pe doua componente esentiale: incurajarea si modelarea benefica a comportamentului. In consecinta, va oferim cateva recomandari si sugestii.

Increderea si stima de sine la copil

Increderea si stima de sine la copil

Recomandari si sfaturi pentru parinti

Incurajarea este procesul prin care ne concentram pe calitatile si capacitatile copilului nostru pentru a-l ajuta sa isi construiasca increderea de sine si sentimentul de valoare personala. Cum poti face asta?

Concentreaza-te pe ceea ce este bun la copilul tau sau in situatia de moment. Vezi ceea ce este pozitiv.
Accepta-ti copilul asa cum este. Nu-ti conditiona dragostea si acceptarea de conduita lor.

Ai incredere in copilul tau pentru ca si el, la randul lui, sa ajunga sa aiba incredere in sine.

Ajuta-ti copilul sa isi cunoasca meritele. Recunoaste imbunatatirile si eforturile, nu doar realizarile.

Lauda este rezervata lucrurilor bine facute. Implica spiritul de competitie. Incurajarea este oferita pentru efort sau imbunatatire. Implica spiritul de colaborare.

Cele mai puternice forte in relatiile umane sunt asteptarile. Putem sa influentam comportamentul unei persoane schimbandu-ne asteptarile in privinta ei.

Lipsa increderii in copil ii face sa anticipeze esecul.

Daca standardele parentale sunt prea inalte ele invita esecul si descurajarea.

Evita incurajarea subtila a competitiei intre frati si surori.

Evita sa te folosesti cuvinte si actiuni descurajatoare.

Nu fii ambiguu in privinta cuvintelor de incurajare – nu da cu o mana si lua cu alta.

Sunetele de incurajare reprezinta cuvintele care construiesc sentimentele de adecvare personala, fii generos cu ele:

  • „Imi place cum te-ai descurcat”
  • „Stiu ca poti sa te descurci”
  • „Imi place ce-ai facut.
  • „Se pare ca ai lucrat din greu la asta”
  • „Faci progrese”

Intelegerea copilului

In privinta comportamentului copilului, mai intai avem nevoie sa-l intelegem. Un copil „dependent” este un copil rasfatat care are tot timpul cereri. Asa ca este important ca parinte sa mentii ordinea si sa iti stabilesti propria independenta. Multi adulti subestimeaza abilitatile unui copil. Ofera copilului oportunitati si incurajarea necesara pentru a deveni un membru care contribuie la buna randuiala a familiei si a altor grupuri. Copii devin iresponsabili doar atunci cand noi esuam in a le oferi oportunitatea de a primi responsabilitati. Atunci cand ne asumam responsabilitatea copilului il privam de oportunitatea de a invata. Protectia exagerata il tine pe copil inapoiat. Cand mama sau invatatoarea il serveste pe un copil care este el insusi in stare sa faca lucruri pentru sine, este ca si cum i-ar spune „tu esti prea mic, prea nepriceput, prea necopt – esti inferior”. Adultii pot simti ca sunt serviabili atunci cand actioneaza in locul copilului, de fapt ei ii anuleaza dreptul de a invata si de a se dezvolta. Cei mai multi adulti au prejudecati inconstiente impotriva copiilor – ei isi inchipuie ca, indeobste, copii sunt incapabili sa actioneze responsabil. Atunci cand societatea va incepe sa aiba incredere ca acesti copii ai nostri pot sa se comporte intr-un mod responsabil, in timp ce le va permite sa faca asta, copii isi vor asuma propriile lor responsabilitati.

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa fie responsabil si independent.
Ceea ce facem de fapt:
Il fortam pe copil sa performeze sau facem treaba copilului in locul sau.

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa fie respectuos si politicos.
Ceea ce facem de fapt:
Vorbim de sus copilului, il criticam, il suspectam, ii tinem prelegeri si il pedepsim

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa fie fericit.
Ceea ce facem de fapt:
Complimentam succesul dar punem accentul pe greseli; ii spunem copilului ca ar putea sa faca lucrurile mai bine.

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa aiba grija fata de ceilalti
Ceea ce facem de fapt:
Aratam o lipsa de grija fata de copil facandu-i morala, mustrandu-l, dojenindu-l, facandu-l de rusine, folosindu-l ca pe un servitor, ii vorbim de sus sau ii cedam in dauna propriilor noastre drepturi de parinti.

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa ma iubeasca.
Ceea ce facem de fapt:
Ii solicitam afectiunea dar o refuzam copilului atunci cand suntem „prea ocupati”

Idealul nostru:
Copilul meu ar trebui sa se simta adecvat, sa fie curajos si sa se simta bine cu sine.
Ceea ce facem de fapt:
Facem prea mult pentru copil ca si cum copilul este incapabil, il criticam, il luam in deradere, refuzam sa-l lasam pe copil sa incerce sarcini mai dificile

Sistemul recompensei si al pedepsei este depasit

Un copil va considera foarte repede recompensa ca fiind dreptul sau si in felul acesta o va solicita pentru orice. El considera ca pedeapsa ii da dreptul sa pedepseasca la randul lui iar represaliile sunt sunt de obicei mai consistente decat pedeapsa in sine. Represaliile folosite de copii consta adesea in a nu manca, in a se bate, in a-si neglija temele sau se purta urat in moduri care sunt deranjante atat pentru parinti cat si pentru educatori.

Consecintele naturale si logice

Consecintele naturale si logice reprezinta tehnicile care ii permit copilului sa experimenteze rezultatul de fapt al propriului sau comportament.

Consecintele naturale sunt rezultatul direct al comportamentului copilului. De exemplu: un copil este neatent, cade, se loveste la genunchi. Data viitoare va fi mai atent.

Consecintele logice, daca sunt aplicate cum trebuie, sunt stabilite de catre adulti dar sunt consecintele directe si logice – si nu cele impuse arbitrar – ale incalcarilor. De exemplu: un copil a ajuns tarziu pentru cina. In loc sa ii reaminteasca sau sa il pedepseasca, mama a indepartat in tacere farfuria lui de la masa. Indiferent de reactia lui, parintii mentin o atitudine prieteneasca, bazata pe presupunerea ca, logic, copilului nu i-a fost destul de foame ca sa vina la momentul in care cina a fost servita.

In ambele instante, parintele permite copilului sa experimenteze consecintele actiunilor sale in loc sa isi foloseasca autoritatea personala prin reamintire sau pedepsire. Prin aceste tehnici copilul este motivat in directia unui comportament corespunzator prin intermediul experientei personale in cadrul ordinii sociale in care traieste. Doar in momente de pericol real este necesar sa protejam copilul de consecintele comportamentului sau nepotrivit.

Consecintele naturale sunt intodeauna eficiente. Consecintele logice pot sa fie aplicate doar daca nu are loc o competie de putere, altfel ele pot degenera in represalii punitive.

Copii stiu ce este bine si ce este gresit dar cunoasterea nu ii impiedica sa faca ceea ce este gresit. Daca un copil capata beneficii (atentie negativa) in urma comportamentului sau gresit, el il va continua. Parintilor si invatatorilor le vine greu sa inteleaga ca totusi copii pot sa vada atentia negativa drept un beneficiu. In consecinta, ei recurg la predici in care explica ce e bine si ce e rau desi copilul este foarte constient de diferenta dintre cele doua categorii.

Trebuie sa vedem scopul unei minciuni in loc sa o privim pur si simplu ca pe ceva rau. Mintitul, ca intregul comportament uman, slujeste unui scop. Copii pot minti pentru a evita pedeapsa, pentru a se simti importanti, pentru a-i sfida pe parinti etc. Cei mai multi parinti isi condamna si isi pedepsesc copii pentru minciuna, simtindu-se moralmente indignati, implicit oferindu-i copilului satisfactia pe care a cautat-o prin mintit. Pana cand nu vom intelege exact functia minciunii la care suntem supusi, nu putem face nimic in aceasta privinta. Predica este ineficienta si ar putea in final doar sa-l convinga pe copil ca este „un mincinos” si „un rau”.

Nu interveni in luptele copiilor

Permitand copiilor sa isi rezolve propriile conflicte ei invata sa se descurce mai bine unul cu celalalt. Multe certuri sunt provocate pentru a implica parintele sau invatatorul, iar prin separarea copiilor sau prin asumarea rolului de judecator noi cadem prada provocarii si ii stimulam astfel sa se lupte si mai mult.

Cearta solicita cooperare

Tindem sa luam in considerare cooperarea ca inerenta doar in relatiile pozitive. Cand copii se cearta, ei coopereaza totodata intr-un efort comun. Daca unul nu doreste sa continue, cearta se opreste. Cand adultii inteleg asta, ei se vor inceta sa-l mai pedepseasca pe „cel vinovat” si sa isi arate simpatia pentru „victima”. Adesea, copilul mai mic si mai slab provoaca o cearta pentru ca parintii sa actioneze impotriva celui mai varstnic. Cand doi copii se cearta si se lupta, ei participa impreuna si sunt responsabili in mod egal.

Daca simti nevoia unui sprijin de specialitate pentru o relatie mai armonioasa cu copilul tau nu ezita sa consulti un psiholog sau un psihoterapeut, atat pentru problemele sale cat mai ales pentru propria ta asistenta psihologica in cadrul acestui proces delicat care este meseria de a fi parinte.

Bibliografie: Ponturi pentru o educatie parentala de succes, John Platt




Author: Corpul Uman
Google
Curs de alaptare


Un nou serviciu special creat pentru tine!

Ai nevoie de consultanta avizata in privinta nasterii, alaptarii, diversificarii si alimentatiei tale sau a copilului?

Suna ACUM si stabileste o intalnire!
0751.160.458


Link-uri Sponsorizate
Cum construim increderea si stima de sine in copilul nostru – sugestii pentru parinti

Lasă un răspuns